Ziua Mondială de prevenire a Cancerului este marcată anual pe 4 februarie. Anul curent în Republica Moldova această zi are genericul ,,Prevenirea cancerului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu cancer”.
La 2 februarie, Societatea de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM) în parteneriat cu Institutul Oncologic, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Fondul ONU pentru Populaţie au organizat sesiunea de informare a ginecologilor, psihologilor, profesorilor şi educătorilor de la egal la egal ai Reţelei Naţionale a ONG-lor active în domeniul promovării sănătăţii şi drepturilor sexual-reproductive (SDSR).
În cadrul sesiunii de informare au fost discutaţifactorii declanşatori ai cancerului şi metode moderne de prevenire a maladiei în ţară. Participanţii la sesiune au dezvoltat subiectul primului Screening oncologic populaţional la nivel naţional a glandei mamare şi de col uterin, finanţat de CNAM.
Comunicatorul CNAM, dna Lilia Onea a subliniat accesibilitatea sporită de 80 % a populaţiei feminine la programele de screening realizate în cele cinci raioane (Făleşti, Străşeni, Cahul, Floreşti, Anenii-Noi). Aceasta este dovada comunicării active dintre medic şi pacient, a relaţiei de încredere pentru păstrarea datelor cu caracter personal. Reprezentantul CNAM a spus că pentru anii 2013 – 2014, CNAM va continua finanţarea programelor de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi mamar pentru 70 000 de femei din localităţile Soroca, Ştefan-Vodă, Călăraşi, Orhei, şi Dubăsari. În acelaşi timp, 6 000 de bărbaţi din Leova vor beneficia de primul program de screening pentru depistarea precoce a cancerului de prostată.
Coordonatorul Programului de screening al cancerului de col uterin din cadrul IMSP IO, dna Diana Valuţă, a explicat eficienţa clinică a depistării proceselor pre-canceroase care ajunge la 99%. Astfel, fiecare a 9 femeie din 10 examinate şi depistate cu procese pre-canceroase nu va face cancer de col uterin niciodată.
Participanţii la sesiune au primit materiale informative şi insigna Perla Înţelepciunii, simbolul Campaniei europene de combatere a cancerului cervical care are drept obiectiv prevenirea cancerului de col uterin prin efectuarea examenului profilactic citologic – screening.
________________________________________
Cauza apariţiei cancerului de col uterin este datorită aproape în 100% Virusului papilomei umane (HPV) care se răspândeşte prin infecţiile cu transmitere sexuală.
Experţii recomandă participarea activă la programele de screening sau examenele oportuniste la medicul de familie ce presupun examinarea citologică şi colectarea frotiului de pe colul uterin. Acest examen simplu, inofensiv şi accesibil este gratuit şi poate fi realizat în cadrul tuturor instituţiilor medico-sanitare primare şi este acoperit financiar de CNAM.
