Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat, în primele şapte luni ale anului curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri de aproape 3 miliarde 575 milioane de lei, ceea ce constituie 102,3% faţă de suma planificată.
Principala sursă de venituri o reprezintă contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de peste 1 miliard 953 de milioane de lei, după care urmează transferurile din bugetul de stat – aproape 1 miliard 513 milioane, şi primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă – în jur de 100 de milioane.
În perioada ianuarie-iulie 2017, CNAM şi-a onorat la timp obligaţiile faţă de instituţiile medico-sanitare şi farmaceutice contractate. Transferurile efectuate către acestea până pe 1 august 2017 au fost de aproape 3 miliarde 372 de milioane de lei.
| Sursa de venituri | Planificat | Executat | Raportul executat faţă de planificat |
| mln lei | mln lei | % | |
| Prime AOAM în formă de contribuţie procentuală din salariu şi din alte recompense | 1 894,3 | 1 953,2 | 103,1 |
| Prime AOAM în sumă fixă | 83,9 | 99,9 | 119,1 |
| Transferuri din bugetul de stat | 1 512,9 | 1 512,6 | 99,9 |
| Alte venituri | 3,7 | 8,9 | de 2,4 ori |
| Total venituri | 3 494,8 | 3 574,6 | 102,3 |
