Un singur proiect a fost depus în cadrul concursului de selectare a proiectelor de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Dosarul a fost deschis miercuri, 3 aprilie, la şedinţa publică a Comisiei specializate de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din fondul sus-menţionat.
Proiectul este destinat beneficiarilor din regiunea de nord a ţării şi a fost depus de Asociaţia Obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” din mun. Bălţi. În acelaşi timp, pentru regiunea de sud a ţării nu a fost prezentat niciun dosar.
Priorităţile de finanţare, stabilite pentru anul curent, vizează reducerea riscurilor de infectare cu HIV în rândul populaţiilor-cheie cu acoperirea unui număr de beneficiari cu pachet de servicii de prevenire (conform Programului naţional de prevenire şi control HIV/SIDA şi ITS), neacoperit de Fondul Global şi fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
Comisia specializată urmează să evalueze dosarul depus. Conform condiţiilor concursului, cuantumul total al alocaţiilor financiare nerambursabile pentru proiectele de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire constituie 1 milion 500 mii de lei (un proiect în valoare de 1 milion de lei pentru regiunea de nord a ţării și un proiect în valoare de 500 mii de lei pentru regiunea de sud a ţării). Solicitanţi ai finanţării au putut fi instituţiile, asociaţiile, fundaţiile non-profit înregistrate în Republica Moldova.
