Un nou Oficiu al Medicilor de Familie, inaugurat în Todirești

23 Feb, 2019

Un nou Oficiu al Medicilor de Familie (OMF) a fost inaugurat sâmbătă, 23 februarie, în localitatea Todirești, raionul Anenii Noi. Construcția din temelie a clădirii a fost posibilă datorită sprijinului financiar de peste două milioane de lei, oferit din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), precum și contribuției Consiliului raional Anenii Noi, primăriei satului Todirești.

Prezentă la inaugurare, Tamara Andrușca, directorul general al CNAM, a felicitat locuitorii din Todirești și personalul medical cu ocazia deschiderii noului Oficiu al Medicilor de Familie. “Sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală oferă populației acces la servicii medicale de calitate inclusiv datorită investițiilor care se fac în asistența medicală primară. E bine să cunoașteți că persoanele asigurate beneficiază gratis de mai multe tipuri de asistență medicală şi vă îndem să fiți parte a acestui sistem. Totodată, vă felicit că OMF Todirești a fost nominalizat recent câștigător al unui proiect de circa 500 mii lei, destinat achiziției echipamentului medical pentru investigații de laborator”, a menționat Tamara Andrușca.

Instituţia medicală deserveşte circa 1800 de cetățeni ai localității, care începând de astăzi vor primi asistență medicală primară în condiții moderne.

Clădirea construită din temelie a fost dotată cu sisteme de aprovizionare cu apă şi canalizare, sistem performant de încălzire. În noul sediu a fost instalat şi mobilier nou, iar începând cu luna aprilie, cu susținerea CNAM, va fi procurat echipament medical performant.

 La OMF Todirești activează un medic de familie şi trei asistente medicale.