Pentru comoditatea potenţililor beneficiari ai sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, Compania Naţională de Asigurări în Medicină a prelungit termenul de achitare a primei în sumă fixă pentru 1 aprilie, în vederea compensării zilei de 31 martie, nelucrătoare pentru oficiile Poşta Moldovei.
Ziua de sâmbătă, 30 martie, va fi lucrătoare pentru Agenţiile Teritoriale ale CNAM şi oficiile Poşta Moldovei, care vor vinde poliţe conform programului obişnuit de lucru. Excepţie va face doar Oficiul Central al Poşta Moldovei din or. Chişinău, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 134 care va avea programul de sâmbătă în tronsonul orar 08.00 – 19.00 şi duminică 08.00 – 18.00.
Reamintim, categoriile de plătitori ai primelor în sumă fixă cu reducerea de 50% (1 659 lei) sunt: fondatori de întreprinderi individuale, arendaşi, arendatori, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nu sunt asiguraţi de Guvern. Proprietarii de terenuri agricole au reducere de 75% (829,5 lei), iar notarii, avocaţii şi executorii judecătoreşti achită prima integral (3 318 lei).
