Suport extern pentru modernizarea sectorului sănătăţii din Moldova

19 Mar, 2015

Sistemul de sănătate din Moldova va beneficia de un credit de 30,8 milioane dolari în cadrul proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova”. Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare privind modernizarea sectorului sănătății a fost ratificat joi, 19 martie, de Parlament. Acordul respectiv a fost semnat în iulie 2014, în cadrul Strategiei de parteneriat cu Banca Mondială pentru anii 2014-2018.

Printre obiectivele proiectului “Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” se numără reducerea riscurilor pentru bolile non-transmisibile, îmbunătăţirea protecţiei financiare şi sporirea eficienţei serviciilor de sănătate în ţara noastră prin fortificarea asistenţei medicale primare şi spitaliceşti, îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate, reducerea invalidităţii şi incapacităţii temporare de muncă a populaţiei.

Proiectul cu o durată de 4,5 ani va fi implementat de Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) şi va susţine Strategia naţională de dezvoltare a sistemului de sănătate pentru perioada anilor 2008-2017.

Activităţile ce urmează a fi implementate de CNAM în cadrul programului vor fi axate pe revizuirea pachetului de compensare a medicamentelor antihipertensive, revizuirea şi implementarea programului de stimulare a lucrătorilor medicali bazat pe indicatori de performanţă în asistenţa medicală primară şi introducerea indicatorilor de performanţă în asistenţa spitalicească, costificarea grupurilor de diagnostice (DRG) pentru finanţarea spitalelor.

Finanţarea urmează a fi acordată sub formă de suport la bugetul de sănătate şi va fi debursată în baza realizării indicatorilor legaţi de debursări, stabiliţi de comun acord între Banca Mondială, Ministerul Sănătăţii şi CNAM.