Astfel, începând cu data de 16 iulie curent, absolvenții instituțiilor de învățământ superior pot depune actele necesare la direcția resurse umane din cadrul SFS (str. Constantin Tănase, 9) până la finele lunii iulie, iar la începutul lunii august, doritorii de a face parte din echipa SFS vor beneficia de familiarizarea cu specificul administrării fiscale.
Lista actelor necesare pentru participarea la concursul de angajare în cadrul SFS o puteți accesa .Tot aici puteți afla detalii despre locurile vacante ale instituției. Pentru informații suplimentare doritorii pot apela la numărul de telefon (022) 823256 sau (022) 823377.
Menționăm că, pe parcursul anului 2018, au fost organizate 51 concursuri de angajare de personal, ca rezultat au fost recrutate 97 persoane.
Toate persoanele angajate posedă studii superioare economice și/sau juridice, obținute atât în Republica Moldova cât și peste hotare. Vârsta medie a persoanelor nou angajate este de 22 ani, majoritatea dintre acestea posedă câteva limbi străine.
