Serviciile de intervenție timpurie prestate copiilor în primul semestru al anului, în discuție cu prestatorii

13 Sep, 2023

Prestarea și raportarea serviciilor de intervenție timpurie la copii în prima jumătate a anului curent au constituit subiectul unei întrevederi desfășurate marți, 12 septembrie, de reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină cu prestatorii de astfel de servicii contractați.

O analiză preliminară efectuată de CNAM cu referire la activitatea în primul semestru al anului curent a celor 10 prestatori de servicii de intervenție timpurie a arătat că majoritatea lor sunt asigurați cu specialiști, iar printre cele mai solicitate servicii în perioada respectivă se numără cele oferite de kinetoterapeut sau reabilitolog. Acestea constituie aproape o treime din volumul de servicii prestate în perioada sus-menționată.

Totodată, în cazul a mai mult de jumătate din prestatori se atestă o tendință de creștere a numărului de vizite ale beneficiarilor, o bună parte dintre care sunt vizite repetate.

În cadrul aceleiași ședințe, reprezentanții CNAM au atenționat participanții cu referire la frecventele nereguli depistate anul trecut în urma evaluării activității centrelor de intervenție timpurie la copii. Acestea se referă la categoria de vârstă a beneficiarilor, completarea insuficientă și neuniformă a echipei interdisciplinare, neconformități în gestionarea mijloacelor financiare provenite din fondurile de asigurare medicală obligatorie etc.

La rândul lor, prestatorii de servicii de intervenție timpurie au apreciat eforturile CNAM, inclusiv în ceea ce privește majorarea finanțării acestor servicii, precum și posibilitatea de a sistematiza toate datele cu referire la activitatea pe care o desfășoară, fapt ce îi ajută să valorifice un spectru mai larg de servicii acordate beneficiarilor. În același timp, prestatorii au menționat că mulți dintre beneficiari apelează tardiv după ajutor specializat, iar prestarea serviciilor de calitate rămâne în capul agendei de lucru.

Menționăm că, pentru prestarea în anul curent a serviciilor de intervenție timpurie la copii, în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost planificate 16 milioane de lei. Din cei zece prestatori contractați la nivel național, șase sunt instituții medicale publice, iar patru – asociații obștești care oferă întregul spectru de servicii necesare beneficiarilor.