Aspecte de colaborare în domeniul prevenirii cancerului de col uterin în Republica Moldova au fost abordate joi, 20 ianuarie, în cadrul unei întrevederi dintre conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină și reprezentanții Fondului ONU pentru Populaţie în Republica Moldova (UNFPA), pecum și ai Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin.
În context, Nigina Abaszada, reprezentanta UNFPA în țara noastră, a oferit detalii despre domeniile de cooperare dintre cele două instituții, despre proiectul privind prevenirea cancerului de col uterin și acțiunile planificate pe acest segment. „Zilele acestea marcăm Săptămâna internațională de prevenire a cancerului de col uterin și suntem recunoscători pentru implicarea CNAM în multiple acțiuni de asigurare a sănătăţii reproductive a femeilor şi fetelor. Este mai uşor şi mai puţin costisitor să previi o boală decât să o tratezi”, a specificat Nigina Abaszada.
Reprezentanta UNFPA în țara noastră a menționat că o atenție deosebită este acordată sănătății reproductive a femeilor din grupurile social-vulnerabile. În consecință, Nigina Abaszada a venit cu propunerea ca acestei categorii de persoane să le fie oferit acces gratuit și la alte servicii pentru depistarea cancerului de col uterin, în condițiile în care în prezent femeile beneficiază gratis de testul citologic și de tratamentul stărilor precanceroase și al maladiei respective.
Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a vizat crearea registrului electronic de screening cervical, care este la etapa de definitivare. Participanții la întrevedere au convenit asupra necesității de a interconecta acest registru cu sistemele informaţionale din domeniul sănătăţii, cum ar fi cele privind asistenţa medicală primară, spitalicească etc.
Nigina Abaszada a îndemnat reprezentanții CNAM să vină cu propuneri la proiectul următorului Program de țară pentru anii 2023-2027, aflat în proces de elaborare.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a subliniat importanţa continuării colaborării cu partenerii de dezvoltare pentru asigurarea unui acces mai larg al populației la servicii de sănătate. „Rămânem deschiși spre colaborare și ne bucurăm pentru sprijinul oferit de partenerii de dezvoltare. Până în prezent, s-a făcut un lucru enorm și ne dorim să fie dus la bun sfârșit. Aceasta va contribui la creșterea calității și accesului la serviciile de sănătate, la o informare mai bună a populației despre posibilitatea de a face un test, o investigație”, a menţionat Ion Dodon.
Proiectul privind prevenirea cancerului de col uterin în Republica Moldova este implementat în anii 2017-2022 și finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, UNFPA în Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin.
