Numărul de pacienţi cu cancer creşte alarmant în fiecare an şi este a doua cauză a mortalităţii după bolile cardiovasculare. Anual în Republica Moldova se îmbolnăvesc peste 1 200 de femei de cancer mamar şi de col uterin. Dintre acestea 40% de femei decedează pentru că maladia este depistată la stadiile avansate. Majoritatea acestor paciente pot fi salvate când maladia este depistată la stadiile incipiente de dezvoltare, iar vindecarea acestora ar putea fi în 80% de cazuri garantată.
În toată lumea tratamentul cazurilor avansate de cancer necesită cheltuieli financiare de zeci de ori mai mari comparativ cu cazurile de cancer depistate precoce. Astfel, în acest an pentru tratamentul în condiţii spitaliceşti, CNAM a alocat Institutului Oncologic (unica instituţie medicală specializată din ţară) circa 112 mln. lei şi peste 10 mln. lei pentru tratamentului specializat de ambulatoriu.
Cea mai eficientă modalitate recunoscută la nivel mondial de a micşora mortalitatea prin cancer şi de a eficientiza cheltuielile este metoda de screening (examen medical profilactic a pacienţilor care nu prezintă nici un semn de boală, practic sănătoşi).
În acest sens, din mai 2011, CNAM a iniţiat la nivel naţional primul Screening complex clinico-instrumental pentru depistarea proceselor precanceroase a cancerului de col uterin şi a glandei mamare. Scopul screening-ului, în derulare până în mai 2012, este de a depista formele precoce a maladiilor, în cazul femeilor care se consideră sănătoase. Suma planificată pentru acest examen medical profilactic acoperit din fondul măsurilor de profilaxie şi promovare a modului sănătos de viaţă al Asigurării Obligatoriii de Asistenţă Medicală (AOAM) este de circa 14 mln. lei.
Primul screening naţional de cancer uterin şi mamar se desfăşoară în cinci raioane din zonele: nord, centru şi sud. În primele şapte luni de screening au fost examinate 24 289 de femei din cele 73 169 programate. Din rezultatele preliminare sunt constatate 76 de cazuri de cancer mamar şi 4 cazuri de cancer de col uterin. În acelaşi timp, în 3,63% au fost identificate procese precanceroase a colului uterin, iar în 13,2% de cazuri procese precanceroase a glandei mamare. Şansele femeilor cu procese precanceroase sunt aproape garantate de a se însănătoşi, comparativ cu femeile cu cancer diagnosticat.
În anul 2012, CNAM va continua programul de screening şi va începe un nou program pentru alte şase raioane din ţară.
