Reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) au monitorizat recent proiectele investiţionale implementate în anii 2018-2019 de alte două instituții medicale. Este vorba de Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul raional Glodeni.
SCR „Timofei Moşneaga” a achiziţionat un injector automat performant pentru dozarea preparatelor radioactive la efectuarea investigaţiilor radiodiagnostice în cadrul Secţiei de medicină nucleară a spitalului. În acest scop, CNAM a alocat 2 milioane 160 de mii de lei din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale.
Potrivit administraţiei spitalului, prin dozarea preparatelor radioactive cu ajutorul injectorului a fost redusă considerabil expunerea la radiaţiile ionizante atât a personalului medical, cât şi a pacienţilor, lucru efectuat inclusiv la recomandarea experţilor internaţionali. În acelaşi timp, implementarea acestei tehnologii moderne facilitează diagnosticul precoce şi tratamentul diferitor afecţiuni oncologice, cardiologice, reumatologice, hepatologice, afecţiuni septice. În cazul celor neurologice, aplicarea tehnologiei respective reprezintă singura metodă care permite diagnosticarea în fazele iniţiale a bolilor Parkinson, Alzheimer.
Un alt proiect investiţional monitorizat recent de reprezentanţii CNAM se referă la dotarea Spitalului raional Glodeni cu un sistem de videoendoscopie digestivă, pentru care compania a oferit aproape 667 de mii de lei. Echipa de evaluare din cadrul CNAM a constatat că sistemul este funcţional, iar obiectivul general al proiectului a fost atins. În urma implementării acestuia, în incinta spitalului a fost redeschisă Secţia boli infecţioase, care funcţiona anterior în altă regiune a oraşului, la o distanţă de aproximativ patru kilometri. Acest fapt a permis reducerea cu cca 300 de mii de lei a cheltuielilor anuale ale instituţiei.
Menţionăm că, în perioada iulie-septembrie 2020, reprezentanţii CNAM au efectuat 30 de vizite de monitorizare a realizării contractelor de finanţare a proiectelor investiţionale iniţiate în anii 2018-2019 şi finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al companiei.
