Rezultatele colaborării dintre CNAM şi Eesti Haigekassa

24 Iul, 2015

Un bilanţ al colaborării din ultimii doi ani dintre Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) şi Fondul de Asigurări în Medicină din Estonia (Eesti Haigekassa) a fost făcut, în perioada 20-23 iulie 2015, în cadrul vizitei de studiu în această ţară a unei delegaţii a CNAM, condusă de directorul general interimar, Vasile Pascal.

Aceasta a fost ultima sesiune de studiu în cadrul Proiectului „Suport logistic pentru dezvoltarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (SAOAM) din Republica Moldova”, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia şi Eesti Haigekassa. Obiectivul proiectului desfăşurat în perioada septembrie 2013–iulie 2015 a fost de a susţine dezvoltarea sistemului autohton de asigurare medicală obligatorie prin schimb de experienţă.

Pe parcursul realizării proiectului au fost organizate mai multe vizite de studiu, în cadrul cărora angajaţii CNAM au studiat practicile Eesti Haigekassa în domenii precum contractarea, relaţii cu beneficiarii, dezvoltarea organizaţională, comunicarea corporativă internă şi externă. Totodată, reprezentanţii CNAM s-au familiarizat cu aspecte legate de formarea prețurilor la serviciile de asistență medicală, bugetul și managementul contractelor, crearea şi implementarea soluţiilor IT, auditul medical, principii legislative care reglementează asigurările medicale în Uniunea Europeană etc.

Experienţa colegilor estonieni a fost preluată, în ultimii doi ani, în cadrul mai multor acţiuni realizate de CNAM. Printre acestea se numără: restructurarea teritorială a agenţiilor CNAM, lărgirea aplicaţiilor sistemului informaţional, crearea Direcţiei relaţii cu beneficiarii şi a Secţiei analiză şi economie în sănătate, lansarea serviciului telefonic Linia Verde. În acelaşi timp, au fost elaborate formulare tipizate de cereri, adeverințe, registre și dări de seamă ce țin de activitatea de asigurare a persoanelor, precum şi implementate managementul proceselor şi competenţelor, strategia de comunicare etc.

De asemenea, au fost organizate un șir de instruiri pentru a crește capacitățile specialiștilor agențiilor teritoriale ale CNAM și implementarea uniformă a prevederilor normative din domeniu.

Preşedintele Consiliului de administraţie al Eesti Haigekassa, Tanel Ross, a menţionat că Fondul de Asigurări în Medicină din Estonia şi CNAM vor continua colaborarea în baza noului acord, încheiat între cele două instituţii, în octombrie 2014.