Recunoştinţă pentru activitatea medicilor de familie

19 Mai, 2021

Ziua Internaţională a Medicului de Familie, marcată în data de 19 mai, are în acest an genericul „Construim viitorul împreună cu medicii de familie”. Această zi este o bună ocazie de a recunoaşte rolul central al medicilor de familie în furnizarea de asistenţă medicală primară, personalizată, completă şi continuă pentru toată populaţia.

Fiecare dintre noi chiar din primele zile de viaţă are un medic de familie. Aceşti profesionişti din sistemul medical sunt cel mai aproape de noi, de familiile noastre, sunt cei care ne tratează, ne învaţă să prevenim maladiile şi să avem grijă de sănătatea noastră. În situaţia pandemică provocată de COVID-19, medicii de familie au intrat printre primii în lupta de prevenire şi gestionare a bolii, având un rol-cheie în procesul de triaj al bolnavilor.

Medicul de familie este cel care facilitează accesul persoanei la toate nivelurile de asistenţă medicală în volumul stabilit de Programul unic. Anume el şi echipa sa acordă servicii medicale ce includ activităţi de profilaxie, de depistare precoce a maladiilor, de consultanţă în scop curativ şi de suport etc.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) recunoaşte importanţa asistenței medicale primare, iar din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) acoperă serviciile acordate de medicina de familie persoanelor asigurate şi neasigurate.

Pentru acordarea asistenţei medicale primare, inclusiv pentru medicamente compensate, în 2020 au fost alocate din fondurile AOAM peste 2 miliarde 243 de milioane de lei, cu 6,2% mai mult faţă de 2019. În anul trecut, pentru salarizarea celor circa 1700 de medici de familie, CNAM a transferat mai mult de 331 de milioane de lei. Suma respectivă include şi suplimentul salarial pentru personalul medical implicat în lupta contra COVID-19.

CNAM transmite un mesaj de felicitare tuturor medicilor de familie. Exprimăm recunoştinţa şi respectul faţă de activitatea nepreţuită pe care o desfăşoară cu dăruire de sine şi le urăm La mulţi ani!