Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru 2021, aprobat de Consiliul de administraţie al CNAM

01 Apr, 2022

Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a aprobat în şedinţa de joi, 31 martie, raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2021.

Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a făcut o prezentare amplă a modului în care au fost gestionate fondurile respective, specificând că veniturile acumulate au depășit 11 miliarde 540 de milioane de lei, fiind în creştere cu 35,1% faţă de anul precedent.

Cea mai mare parte (50,5%) din totalul acumulărilor a revenit transferurilor de la bugetul de stat, inclusiv pentru persoanele asigurate de Guvern, după care urmează veniturile proprii – primele de asigurare sub formă de contribuţie procentuală, cele în sumă fixă și alte venituri, care au atins o cotă de 49,5%. În comparaţie cu 2020, transferurile de la bugetul de stat au crescut cu 65,1%, iar încasările primelor AOAM în cotă procentuală – cu 14,1%.

În acelaşi timp, cheltuielile din fondurile AOAM au însumat peste 11 miliarde 552 de milioane de lei, cu 37,4% mai mult în comparație cu anul precedent.

Cele mai multe mijloace financiare, peste 11 miliarde 436 de milioane de lei sau 99% din totalul cheltuielilor, au fost alocate din fondul de bază, destinat achitării serviciilor medicale și farmaceutice. Această cifră este în creştere cu 38,3% faţă de 2020. Ca și în anii precedenți, mai mult de jumătate (54,6%) din mijloacele financiare ale fondului de bază au fost alocate pentru asistenţa medicală spitalicească, urmată de asistența medicală primară – 25,4%.

Numărul serviciilor medicale și al vizitelor populației la medici la fel au fost în creștere față de 2020 la toate tipurile de asistență medicală. Respectiv, în anul 2021 se constată majorarea alocărilor pentru toate categoriile de servicii medicale finanțate din fondul de bază – de la 25,9% pentru asistența medicală specializată de ambulatoriu până la 47,3% pentru asistența spitalicească.

Situația pandemică generată de infecția COVID-19 a influențat în 2021 activitatea de bază a spitalelor și a dus la reprofilarea paturilor și la diminuarea numărului de internări programate în favoarea tratării pacienților confirmați cu noul coronavirus. Astfel, pentru serviciile medicale de diagnostic şi tratament al persoanelor infectate cu COVID-19 au fost direcționați din fondul de bază circa 1,7 miliarde de lei, dintre care peste 1,2 miliarde au fost alocați pentru circa 63 de mii de cazuri tratate. Alte peste 380 de milioane au constituit suplimentul de 100% la salariul de funcţie acordat personalului din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, antrenat în lupta contra noului coronavirus.

Cheltuielile efective pentru medicamentele compensate au depășit anul trecut 643 milioane de lei, în creștere cu peste 30 de milioane de lei sau cu 5% față de anul 2020. Cetățenii au beneficiat în 2021 de șapte denumiri comune internaţionale noi. Lista medicamentelor compensate a fost completată cu doze și forme farmaceutice noi la denumirile existente, au fost aprobate maladii noi pentru care sunt prescrise preparate compensate. Pentru sporirea accesului la medicamente compensate și reducerea poverii financiare a cetățenilor, începând cu 1 noiembrie 2021, a fost pus în aplicare un nou mecanism de compensare. Potrivit acestuia, preţul mediu cu amănuntul al preparatelor parţial compensate, în funcţie de denumirea comună internaţională, este acoperit în proporţie de 100% din fondurile AOAM.

Anul trecut, din fondurile AOAM au fost alocate în premieră mijloace financiare pentru operațiile de implant cohlear la adulți. Astfel, cinci persoane au beneficiat de astfel de intervenții, a căror valoare totală a constituit peste două milioane de lei.

Totodată, volumul de mijloace financiare pentru consumabilele costisitoare achitate suplimentar cazului tratat în spitale prin sistemul de clasificare în grupe de diagnostic s-a dublat în 2021 comparativ cu anul precedent și a depășit cifra de 44 de milioane de lei.

În 2021, alocările din fondul măsurilor de profilaxie au constituit aproape 20 de milioane de lei, cu 22,6% mai puțin faţă de suma valorificată în anul precedent. Aceste mijloace au fost utilizate în mare parte pentru procurarea vaccinurilor și realizarea activităţilor de prevenire și reducere a riscurilor de îmbolnăvire. Valorificarea incompletă a mijloacelor acestui fond a fost dictată de mai mulți factori, printre care: imposibilitatea producătorului de vaccin antigripal contractat de a realiza și livra cantitatea necesară de vaccin, realizarea tardivă din cauza declarării stării de urgență la nivel național a examinărilor profilactice (screening), precum și a activităților de profilaxie în bază de proiecte, neîncheierea contractului de achiziție privind procurarea vaccinului antihepatic B, pentru că exista stoc suficient la finele anului 2020.

Din mijloacele planificate (15 milioane de lei) pentru anul trecut în fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilior publici de servicii medicale au fost valorificate circa 9, 5 milioane de lei. Acești bani au fost alocați pentru implementarea a 10 proiecte investiționale din numărul total de 13 declarate câștigătoare. Cea mai mare parte a cheltuielilor, peste șase milioane de lei, a fost direcţionată pentru dotarea a șapte spitale publice cu echipament medical necesar în combaterea COVID-19. Valorificarea incompletă a surselor financiare din fondul respectiv a fost condiționată inclusiv de diferenţa dintre sumele contractelor de finanţare şi ale celor de achiziţie, tergiversarea procedurilor de achiziţii.

Totodată, cheltuielile din fondul de administrare au fost executate la nivel de 93,5% față de prevederile anuale.

Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru anul 2021 urmează a fi prezentat Guvernului spre aprobare.