Raportul privind executarea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în anul 2013 a fost aprobat vineri, 3 iulie, de către Parlament.
Conform documentului, prezentat în plenul Legislativului de vicedirectorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Diana Grosu-Axenti, acumulările în fondurile AOAM au fost realizate în sumă de circa 4 miliarde 161 milioane lei, ceea ce constituie 101% din planul anual precizat. Volumul total al veniturilor acumulate în fondurile AOAM în 2013 înregistrează o majorare de 7,5% de pe urma acumulării primelor de asigurare în formă procentuală şi a celor în sumă fixă.
În anul 2013, fondurile AOAM au înregistrat la executare un deficit de 65 milioane lei, care a fost acoperit din contul soldului cumulativ de la începutul anului.
Cheltuielile au crescut cu 7% şi au fost realizate în sumă de circa 4 miliarde 226 milioane lei.
Cea mai mare pondere din totalul cheltuielilor, circa 94%, o constituie cele din fondul de bază, achitate pentru serviciile medicale incluse în Programul unic, prestate de către instituţiile medico-sanitare (IMS). În anul 2013, CNAM a contractat 590 de IMS şi farmaceutice, cu 73 mai mult decât în anul precedent. Executarea cheltuielilor pentru achitarea serviciilor medicale a fost realizată la nivelul de 100%. Suma transferată din fondul de bază pentru achitarea serviciilor medicale a fost de aproape 3 miliarde 956 milioane lei, înregistrându-se o majorare de 4,7% faţă de cheltuielile efectuate în anul 2012.
Mai mult de jumătate din mijloacele financiare ale fondului de bază – 50,7% au fost alocate pentru asistenţa medicală spitalicească, iar 29,5% pentru asistenţa medicală primară, inclusiv pentru medicamente compensate. Din cheltuielile totale destinate asistenţei medicale primare, medicamentele parţial/integral compensate constituie 14,1%.
În cadrul cheltuielilor fondului de bază, în anul 2013, creşterea cea mai mare, de 24,8% faţă de anul 2012, o au cheltuielile pentru servicii medicale de înaltă performanţă. Acest lucru se datorează completării Listei serviciilor medicale de înaltă performanţă cu 188 de servicii noi.
Ca pondere în totalul cheltuielilor, a doua poziţie îi revine fondului de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale şi constituie 3,3%. Executarea cheltuielilor din fondul de dezvoltare înregistrează o majorare de 24,2% faţă de anul 2012. Din fondul respectiv au fost alocaţi, în 2013, cca 138 mln lei pentru 54 de proiecte câştigătoare ale instituţiilor medico-sanitare.
