Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a examinat joi, 26 martie, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2015. Documentul prevede venituri în valoare de peste 5 mlrd 160 mln lei, cheltuieli în sumă de 5 mlrd 260 mln lei, deficitul fiind de 100 mln lei.
Comparativ cu anul trecut, este prognozată majorarea veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală cu peste 505 mln lei sau 10,9% şi a cheltuielilor - cu peste 355 mln lei sau 7,3%.
În proiectul Legii fondurilor AOAM pentru 2015 au fost incluse mai multe modificări. Conform documentului, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă procentuală urmează a fi majorată cu 1% şi va constitui 9%, iar cea în sumă fixă va fi de 4 860 lei, cu 804 lei mai mult decât anul trecut.
Majorarea primei AOAM va permite o creştere a volumului de servicii medicale acordate în baza Programului Unic al AOAM, în special de medicamente compensate. De asemenea, urmează a fi efectuate servicii medicale noi, ce necesită consumabile costisitoare. Totodată, în 2015, din fondul de bază al AOAM vor fi cofinanţate programele naţionale, acoperite anterior din bugetul de stat.
Ministrul Sănătăţii, Mircea Buga, prezent şi el la şedinţa Consiliului de administraţie al CNAM, a precizat că pentru anul curent în veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală sunt incluse şi transferurile de la bugetul de stat pentru realizarea proiectului „Modernizarea sectorului sănătăţii”, conform acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. „O bună parte din aceste surse financiare va fi orientată în special pentru medicamente compensate, prescrise persoanelor asigurate”, a mai precizat ministrul.
Consiliul de administraţie al CNAM a aprobat prezentarea la Guvern a proiectului Legii fondurilor AOAM pentru anul 2015.
