Premierul Estoniei, Jüri Ratas, în vizită la CNAM

18 Iun, 2018

Sprijinul oferit de Guvernul Republicii Estonia la dezvoltarea sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală din Republica Moldova şi colaborarea dintre Fondul de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa) din Estonia şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au constituit subiectul întrevederii avute luni, 18 iunie, de directorul general al CNAM, Dumitru Parfentiev, cu premierul estonian Jüri Ratas.

Dumitru Parfentiev a mulţumit Guvernului Estoniei pentru suportul acordat CNAM şi a menţionat importanţa contribuţiei cetăţenilor estonieni la dezvoltarea şi ajustarea sistemului de sănătate din Moldova la standardele europene.

„Sprijinul estonian în atingerea obiectivului acoperirii universale cu servicii medicale ne-a ajutat să dezvoltăm strategia instituţională şi să fortificăm capacităţile CNAM. Am însuşit lecţii importante de la colegii estonieni cu privire la fortificarea sustenabilităţii financiare a sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală”, a subliniat Dumitru Parfentiev.

Premierul estonian, Jüri Ratas, şi membrii delegaţiei estoniene s-au arătat interesaţi de modul în care experienţa Estoniei a fost aleasă ca model pentru sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din Moldova, cum a contribuit schimbul de experienţă la dezvoltarea sistemului, precum şi de accesul persoanelor neasigurate din Moldova la serviciile medicului de familie, finanţarea în cadrul AOAM a prestatorilor publici şi privaţi de servicii medicale, reformele în sănătate ş.a.

Colaborarea dintre Fondul de Asigurări în Medicină din Estonia şi CNAM a fost stabilită în anul 2011 şi s-a desfăşurat în cadrul a trei proiecte de susţinere a dezvoltării sistemului autohton de asigurare medicală obligatorie. Printre principalele activităţi realizate cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Estonia sunt: dezvoltarea strategiei instituţionale a CNAM, lansarea centrului de Apel Info CNAM, reorganizarea CNAM şi agenţiilor sale teritoriale după modelul estonian, studierea practicilor estoniene în domeniul procurării strategice de servicii medicale şi formarea preţurilor, metode de rambursare a medicamentelor compensate, crearea şi implementarea soluţiilor IT, contractarea prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice, relaţiile cu beneficiarii, dezvoltarea organizaţională.