Precizare la mesajele difuzate eronat de unele surse mass-media

04 Ian, 2012

Pe data de 3 ianuarie curent, CNAM a dat startul procurării poliţelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2012. Informaţia a fost diseminată instituţiilor mass-media prin comunicatul de presă şi este disponibilă pe site-ul www.cnam.md.

Din păcate, unele instituţii mass-media au difuzat mesajul eronat, cu greşeli de substanţă şi necorespunzător realităţii. Pentru a nu induce în eroare publicul larg, revenim cu informaţia originală şi precizările de rigoare care se impun.

Pensionarii şi invalizii sunt categoriile de cetăţeni asigurate de către Guvern în baza art.4 alin.(4) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, nr.1585-XIII din 27.02.98 şi nu achită prima de AOAM.
 
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2012 nu prevede co-plata de 20 lei pentru persoanele care nu sunt încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.
 
Prin expresia alţi cetăţeni ai RM care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din nici una din categoriile asigurate de Guvern se înţelege că aceştia sunt plătitori ai primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă  în baza anexei 2, pct.3 al Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, nr. 1593-XV din 26.12.2002.
 
Şomerii care beneficiază de ajutor de şomaj, de asemenea fac parte din categoriile de cetăţeni asigurate de Guvern în baza aceluiaşi art.4 alin.(4) lit. k al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, nr.1585-XIII din 27.02.98 şi nu achită prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.