Începând cu 1 ianuarie 2020 cuantumul pensiei de urmaş se majorează cu 25% în cazul copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţământ de zi (secundar, mediu de specialitate şi superior), până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 ani. Astfel, de la începutul anului viitor pensia respectivă se va stabili în mărime de 75% pentru fiecare urmaş, dar nu mai puţin decât cuantumul alocaţiei sociale pentru pierderea întreţinătorului. Până la 01.01.2020 pensia de urmaş se acorda în mărime de 50% pentru fiecare urmaş din pensia întreţinătorului decedat.
De reexaminarea pensiilor de urmaş, în conformitate cu recentele modificări în legislaţie, vor avea parte şi beneficiarii care şi-au stabilit pensiile până la 1 ianuarie 2020. Pentru a beneficia de această majorare nu este necesară depunerea suplimentară a actelor. Pensiile de urmaş majorate după 1 ianuarie 2020 pot fi ridicate prin intermediul prestatorilor de servicii de plată care asigură plata pensiilor şi alocaţiilor sociale.
Conform datelor statistice a Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la data de 1 ianuarie 2020, vor beneficia de majorarea pensiilor de urmaş circa 9010 copii.
Direcţia comunicare şi mass-media
