Șeful IFPS, dl Ion Prisăcaru a salutat tinerii și, în atmosfera degajată de sărbătoare, a făcut o scurtă explicație privind rolul impozitelor în viața cotidiană a unei țări cu economia de piață și a unei administrări competente și eficiente. Invitații au avut prilejul de a se familiariza cu activitatea SFS și a cunoaște mai îndeaproape munca de zi cu zi a inspectorilor fiscali.
Viitorii studenți au avut posibilitatea ca într-o discuție deschisă să adreseze cele mai variate întrebări despre modalitatea administrării fiscale, orientare, modernizarea și optimizarea activității organului fiscal.
La rîndul său, dl Gheorghe Cojocari, șeful adjunct al IFPS a făcut o prezentare a domeniilor de activitate, serviciilor oferite contribuabililor de către Serviciul Fiscal de Stat și a exprimat aspirația de a obține o conformare benevolă conștiincioasă din partea contribuabililor. A fost subliniat faptul că consilierea şi orientarea educaţională reprezintă una din modalităţile logice de a valorifica abilităţile tinerei generații ca aceasta să răspundă nevoilor profesionale ale comunităţii. “Societatea noastră are nevoie de infuzarea unor persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică. Totodată, de seriozitatea intențiilor fiecărui dintre adolescent depinde formarea lui drept un specialist valoros pentru orice domeniu, inclusiv și cel fiscal.”
via
