O singură ofertă pentru acţiunile de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire în regiunea de sud a ţării

22 Apr, 2019

O singură instituție a depus oferta pentru a participa la concursul repetat de selectare a proiectelor de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, pentru regiunea de sud a Republicii Moldova.

Este vorba despre Centrul social regional „Împreună pentru viaţă” din mun. Comrat, care până în data de 19 aprilie, data-limită pentru depunerea dosarelor, şi-a manifestat interesul.

Dosarul fost deschis luni, 22 aprilie, la şedinţa publică a Comisiei specializate de selectare şi evaluare a proiectelor acoperite financiar din fondul sus-menţionat.

Priorităţile de finanţare, stabilite pentru anul curent, vizează reducerea riscurilor de infectare cu HIV în rândul populaţiilor-cheie cu acoperirea unui număr de beneficiari cu pachet de servicii de prevenire (conform Programului naţional de prevenire şi control HIV/SIDA şi ITS), neacoperit de Fondul Global şi fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Comisia specializată urmează să evalueze dosarul depus. Suma destinată finanţării proiectului de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire pentru regiunea de sud a ţării este de 500 de mii de lei. Solicitanţi ai finanţării au putut fi instituţiile, asociaţiile, fundaţiile non-profit înregistrate în Republica Moldova.