O misiune de asistenţă tehnică a Băncii Mondiale, în vizită la CNAM

14 Noi, 2019

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au avut o întrevedere cu o echipă a Băncii Mondiale, care efectuează, în perioada 11-15 noiembrie, la Chişinău, o misiune de asistenţă tehnică, axată pe procesul de implementare a două proiecte, şi anume „Modernizarea sectorului sănătăţii în Republica Moldova” şi „Acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova”.

Directorul general al CNAM, Andrei Matei, a descris detaliat mecanismul de compensare a medicamentelor, procedura de includere a unor noi denumiri comune internaţionale în lista de medicamente compensate, actualizarea listei respective, rata de compensare a medicamentelor şi bugetul alocat în acest scop.

În cadrul şedinţei s-a menţionat că urmează a fi extinsă lista de medicamente compensate cu introducerea unor noi preparate, inclusiv pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare, fapt ce va permite acoperirea unui număr mai mare de beneficiari.

Potrivit experţilor Băncii Mondiale, cheltuielile pentru medicamente reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor de sănătate făcute din buzunarul cetăţenilor, iar îmbunătățirea mecanismului de acoperire financiară a medicamentelor va diminua povara financiară suportată de pacienţi. Principalele recomandări oferite de experţi în acest sens au vizat actualizarea cu regularitate a preţurilor la medicamente, crearea unui spaţiu fiscal care să stimuleze concurenţa pe piaţă şi apariţia unor noi produse farmaceutice.

Experţii şi-au manifestat disponibilitatea de a oferi reprezentanţilor CNAM asistenţă în evaluarea tehnologiilor în sănătate referitoare la medicamente şi servicii medicale, inclusiv în ceea ce priveşte analiza impactului bugetar.

Un alt subiect pus în discuţie la şedinţă s-a axat pe aplicarea unor stimulente bazate pe performanţă în spitale. Reprezentanţii BM au fost informaţi despre acţiunile care sunt în proces de desfăşurare de către CNAM privind implementarea în instituţiile medicale spitaliceşti a indicatorilor de performanţă şi necesitatea monitorizării procesului de îndeplinire a acestor indicatori cu ajutorul tehnologiilor informaţionale.

În cadrul misiunii, experţii BM au avut întrevederi şi cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.