Componenţa Consiliului de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost modificată prin substituirea a doi membri desemnaţi de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi a unui propus de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat în şedinţa de miercuri, 6 decembrie, a Guvernului.
Noii membri sunt Rodica Scutelnic, Nelea Rusu, secretari de stat ai Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, şi Aurel Popovici, preşedintele Federaţiei Sindicale “Sănătatea”.
Potrivit statutului CNAM, Consiliul de administraţie al instituţiei este compus din 15 membri. Termenul de exercitare a funcţiei de membru al Consiliului este de patru ani, cu posibilitatea delegării pentru încă o perioadă, după care îşi pierde dreptul de a fi propus în componenţa acestuia.
