Menţionaţi pentru muncă asiduă

18 Sep, 2015

Anual, în cea de-a treia duminică a lunii septembrie specialiştii Casei Naţionale de Asigurări Sociale marchează ziua lor profesională – Ziua lucrătorului din sfera protecţiei sociale a populaţiei, instituită de către Guvernul Republicii Moldova în anul 2001. Cu această ocazie astăzi, în sala de conferinţe a CNAS, Maria Borta, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări Sociale a înmînat celor mai buni specialişti ai instituţiei diplome din partea Guvernului.

Guvernul Republicii Moldova a decernat diplome de gradul I pentru activitate profesională ireproşabilă lui Oleg Baxanean, şef-adjunct Direcţie generală monitorizarea activităţii şi achiziţii publice; lui Boris Goţonoagă, şef Direcţie elaborarea sistemelor aplicative din cadrul Direcţiei generale elaborarea şi dezvoltarea sistemului informaţional; Olgăi Paslari, şef CTAS Taraclia; Elenei Chiţcănean, şef Direcţie calcul drepturi sociale, CTAS Căuşeni,  diplome de gradul II – Victoriei Faina, şef-adjunct CTAS sect. Botanica, mun. Chişinău; Lidiei Macriţchi, şef secţie în cadrul Direcţiei calcul drepturi sociale, CTAS Bălţi; Ecaterinei Dimova, şef serviciu venituri, Direcţia Vulcăneşti, CTAS Comrat; Valentinei Cecan, şef-adjunct CTAS Drochia; Nataliei Plăcinta, şef-adjunct CTAS Ocniţa; diplome de gradul III – Inei Boboc, specialist principal al Direcţiei evidenţa cheltuielilor administrative din cadrul Direcţiei generale finanţe şi asigurări sociale; Alionei Florea, consultant principal al Direcţiei planificare bugetară; Anei Struţescu, şef serviciu în cadrul Direcţiei calcul drepturi sociale, CTAS Soroca; Larisei Vornicova, şef Secţie calcul drepturi sociale, CTAS Ceadîr-Lunga; Valentinei Savca, şef-adjunct CTAS Edineţ; Eugeniei Leiciu, şef Direcţie venituri, CTAS Comrat.  

Alţi 44 de specialişti ai CNAS au fost menţionaţi cu diplome pentru activitate profesională ireproşabilă  din partea instituţiei.
 
Conducerea CNAS felicită specialiştii cu ocazia succeselor obţinute şi le urează tuturor multă sănătate şi noi realizări în activitate.

          Direcţia comunicare şi mass-media