Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada de 7 luni ale anului 2013

07 Aug, 2013

În perioada de 7 luni ale anului 2013, planul stabilit în sumă de 6096,1 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 100,7 %, sau în sumă de 6136,1 mil. lei.

În perioada de referinţă, contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 4339,9 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a planului la nivel de 100,9 %. Faţă de indicatorul respectiv, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2012, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 338,2 mil. lei.

Transferurile  de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 1793,2 mil. lei, în corespundere cu planurile şi cererile de finanţare,  din care:
• 855,5 mil. lei – pentru plata prestaţiilor sociale finanţate din bugetul de stat;
• 745,0 mil. lei – pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat;
• 18,2 mil. lei – pentru compensarea diferenţei de tarife de asigurări sociale obligatorii în sectorul agrar;
• 174,2 mil. lei – susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi alocaţii sociale;
• 0,3 mil. lei – pentru compensarea sumelor anulate a contribuţiilor de asigurări sociale.

Dobînzi şi alte venituri au fost acumulate în sumă de 3,0 mil. lei.

În perioada de 7 luni ale anului curent, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au constituit 6164,1 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a indicelui stabilit pentru această perioadă la nivel de 99,7 %. Creşterea cheltuielilor totale în 7 luni ale anului curent faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012 a constituit 431,3 mil. lei.

Toate tipurile de prestaţii sociale cuvenite beneficiarilor pentru perioada de raportare au fost finanţate conform graficului stabilit şi restanţe nu sînt înregistrate.

În perioada de 7 luni ale anului 2013 cheltuielile au depăşit veniturile curente ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 9,0 mil. lei.

Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 august 2013 a constituit  196,2 mil. lei, ceea ce a permis începerea finanţării, în termenii stabiliţi, a prestaţiilor cuvenite pentru luna august, curent.

                   Direcţia planificare bugetară