Informaţie operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în perioada de 2 luni ale anului 2014

14 Mar, 2014


În  perioada de 2 luni ale anului 2014, planul stabilit în sumă de 1959,0 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 97,9%, sau în sumă de 1918,0 mil. lei.

Contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 1151,9 mil. lei, ce reprezintă executarea planului la nivel de 96,6%. Faţă de indicatorul respectiv, a anului 2013, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 40,8 mil. lei.

Transferurile  de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 765,3 mil. lei, în corespundere cu planurile şi cererile de finanţare,  din care:
• 260,8 mil. lei – pentru plata prestaţiilor sociale finanţate din bugetul de stat;
• 99,3 mil. lei – susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi alocaţii sociale.
• 405,0 mil. lei – pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat.

Dobînzi şi alte venituri au fost acumulate în sumă de 0,8 mil. lei.

În perioada de 2 luni ale anului curent, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au constituit 1835,8 mil. lei, ce reprezintă o executare a indicelui stabilit pentru această perioadă la nivel de 95,8%. Creşterea cheltuielilor în 2 luni ale anului curent faţă de aceiaşi perioadă a anului 2013 a constituit 198,5 mil. lei.

Toate tipurile de prestaţii sociale cuvenite beneficiarilor pentru perioada de raportare au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.

În perioada de 2 luni ale anului 2014, veniturile au depăşit cheltuielile curente ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 82,2 mil. lei.
Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 martie 2014 a constituit  161,1 mil. lei.
                                          

                                                           Direcţia planificare bugetară