Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) amintește prestatorilor de servicii de înaltă performanță (SIP) contractați despre obligația de a oferi persoanelor asigurate posibilitatea de a face programări în avans la aceste servicii prin intermediul Sistemului informațional de Raportare și Evidență a Serviciilor Medicale (SIRSM) pentru luna imediat următoare perioadei pentru care au fost generate anterior sloturi.
Pentru îmbunătățirea accesului persoanelor asigurate la SIP și în conformitate cu prevederile Criteriilor de contractare a prestatorilor de servicii medicale în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2023, prestatorii urmează să genereze în ultima zi a fiecărei luni noi sloturi prin care perioada respectivă să fie prelungită constant, până la trei luni.
Astfel, pe 31 iulie prestatorii de servicii medicale de înaltă performanță urmează să genereze sloturi pentru luna octombrie la tot spectrul de servicii medicale de înaltă performanță contractate.
Pe 30 august vor fi generate sloturi destinate lunii noiembrie, iar pe 29 septembrie – pentru luna decembrie.
Persoanele asigurate care au indicații (bilet de trimitere) de efectuare a investigațiilor de înaltă performanță vor avea astfel posibilitatea să facă programare inclusiv pentru lunile sus-menționate prin intermediul SIRSM.
Amintim că, începând din 1 ianuarie 2023, prescrierea, evidența și raportarea serviciilor medicale de înaltă performanță sunt efectuate prin intermediul Sistemului informațional „Raportarea și evidența serviciilor medicale”. Lista serviciilor medicale de înaltă performanţă cuprinde investigaţiile indicate în capitolele IV-XIII ale anexei nr. 5 la Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, şi anume: servicii de diagnostic funcţional, imagistică medicală, investigaţii de radiodiagnostic, endoscopie de diagnostic, examen audiologic, servicii medicale de profil oftalmologic, de anestezie etc.
