În temeiul prevederilor art. 282 alin. (2) al Codului fiscal şi art. 4 alin. (7) lit. c) din Legea nr. 1056-XIV din 16 iunie 2000 „Pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal”, contribuabilii care achită suma integrală a impozitului pe bunurile imobiliare (pentru bunurile a căror impozitare se realizează reieşind din valoarea estimată de către organul cadastral) şi impozitului funciar pentru anul fiscal în curs pînă la 30 iunie a anului fiscal respectiv beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului ce urmează a fi achitat.
Totodată, ţinem să menţionăm că, începînd cu 01.01.2012, reieşind din modificările şi completările operate în Codul fiscal prin Legea nr. 108-XIII din 17.12.2009, din atribuţiile IFS pe mun. Chişinău au fost excluse obligaţiile ce ţin de administrarea impozitului funciar şi impozitului pe bunurile imobiliare aferente persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier). Aceste obligaţii revin Serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul Primăriei mun. Chişinău, care pînă în prezent nu este funcţional.
De aceea, contribuabilii care nu au primit avizele de plată la impozite pe bunurile imobiliare şi impozitul funciar pînă la data de 15 iunie, precum şi contribuabilii care au neclarităţi vizavi de informaţia care se conţine în acestea urmează să se adreseze Direcţiei administrare fiscală a IFS pe mun. Chişinău din sectorul unde sunt amplasate bunurile imobiliare, pentru a soluţiona chestiunile ce vizează aspectele în cauză.
via
photo
