În atenţia deţinătorilor de certificate de înregistrare a medicamentelor!

01 Aug, 2016

În contextul aprobării Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2016, este iniţiat procesul de revizuire a listei medicamentelor compensate.
 
Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) invită deţinătorii de certificate de înregistrare a medicamentelor să depună cererile pentru evaluarea medicamentelor în contextul revizuirii listei medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
 
Mecanismul de includere a medicamentelor pentru compensare din fondurile AOAM, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii şi CNAM nr.600/320-A din 24.07.2015, poate fi accesat în acest link.
 
Cererea şi dosarul pentru evaluarea medicamentului vor fi depuse la CNAM, pe suport de hârtie şi în format electronic la adresa de e-mail: dosar.compensat@cnam.gov.md
Acestea vor fi examinate de Secretariatul Consiliului pentru medicamente compensate. Responsabil de luarea deciziei de includere a unui medicament în lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală este prin vot majoritar Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
 
Pentru detalii contactaţi Secţia medicamente a CNAM, la numerele de telefon (022) 200-245, (022) 241-900.
 
Lista maladiilor prioritare, aprobate de către Ministerul Sănătăţii, pentru care
pot fi depuse cererile (dosarele) pentru ulterioara examinare a acestora, în scopul revizuirii listei medicamentelor compensate:
 
I. Maladiile sistemului cardio-vascular
1) Cardiopatii ischemice cronice
2) Sechelele bolilor cerebro-vasculare
3) Hipertensiune arterială
4) Insuficienţa cardiacă cronică
 
II. Maladiile sistemului respirator
5) Pneumonia
6) Bronșita simplă şi mucopurulentă
7) Bronhopneumopatia obstructivă
8) Astmul bronşic
 
III. Maladiile sistemului digestiv
9) Gastrita şi duodentita
10) Ulcer gastric şi duodenal
11) Hepatita cronică
12) Ciroza hepatică
13) Colecistita cronică
14) Colite cronice, Boala Kron
15) Boala de reflux gastro-esofagian
16) Recto-colita hemoragică (colita ulcerioasă)
 
IV. Bolile endocrine, de nutriţie şi metabolism
17) Diabet zaharat, inclusiv complicaţiile diabetului zaharat (angiopatii)
18) Guşă endemică
19) Diabet insipid
20) Mixedemul adultului
21) Hiperprolactinemie
22) Hipotiroidia
23) Tireotoxicoza
 
V. Maladiile sistemului genito-urinar
24) Pielonefrita
 
VI. Tulburări mentale şi de comportament
25) Demenţă
26) Schizofrenie
27) Tulburare afectivă bipolară
28) Epilepsie cu tulburări psihice
 
VII. Maladiile sistemului nervos
29) Scleroza multiplă
30) Encefalopatia mixtă cronică
31) Milelopatia
32) Epilepsia
33) Boala și sindromul Parkinson
34) Miastenia gravis
 
VIII. Maladiile sistemului ostearticular, ale muşchilor şi ţesutului conjuctiv
35) Artrita reumatoidă şi poliartropatii inflamatorii
36) Artrita reactivă
37) Artrita psoriazică
38) Spondilatrită anchilozantă şi alte spondilopatii inflamatorii
39) Dorsalgii
40) Guta
 
IX. Bolile ochiului şi anexelor sale
41) Glaucom
 
X. Bolile de sistem şi autoimune
 
XI. Boli rare
42) Epidermoliza buloasă
43) Hemofilie şi talasemie
44) Hipertensiunea pulmonară
45) Mucoviscidoza
 
XII. Tratamentul şi profilaxia anemiilor la gravide şi profilaxia malformaţiilor