În baza Hotărârii Guvernului nr. 477, din 26 iunie 2011, pentru aprobarea Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi „muncii la negru”, Indicaţiei IFPS nr. 115, din 03.12.2014, referitor la contracararea fenomenului „muncii la negru”, IFS pe mun. Bălţi a organizat, la 26 mai 2014, o întâlnire cu studenţii Școlii Profesionale Nr.3 din mun. Bălţi, cu scopul informării despre fenomenul salariului achitat „în plic”. În acelaşi timp, s-au discutat metodele de prevenire şi contracarare a acestui fenomen periculos, fiind acordate răspunsuri exhaustive la întrebările adresate.
În scopul contracarării fraudelor fiscale, colaboratorii Direcţiei control fiscal, în perioada 18-21 mai 2015, au organizat mai multe inspecții la piețele din municipiu. Verificările s-au soldat cu întocmirea a 6 acte de control şi 15 procese contravenţionale, fiind calculate sancțiuni în sumă de 30000 lei, în baza art. 254(2) din Codul fiscal, și 4500 de lei — pentru încălcări contravenţionale, conform art.263(1) din Codul contravenţional.
via |
