În rezultatul acestor verificări s-au constatat încălcări ale legislației fiscale, respectiv:
- 2 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă și control cu memorie fiscală și 3 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea mașinii de casă și control existente, încălcându-se prevederile art. 8, alin 2, lit. c) din Codul Fiscal;
- 3 cazuri de neasigurare a bilanțului numerarului în mașina de casă și control care constă în formarea excedentului de numerar nejustificat documentar;
- 3 cazuri de neprezentare la prima cerere persoanelor cu funcții de răspundere din cadrul organelor cu atribuții de administrare fiscală a documentelor de proveniență a mărfii expuse spre comercializare;
- 2 cazuri de desfășurare a activității de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, ca urmare fiind întocmite procese-verbale conform prevederilor art. 263 alin. (1) din Codul Contravențional al Republicii Moldova.
Pentru încălcările depistate urmează a fi aplicate sancțiuni fiscale în sumă de 64,0 mii lei și sancțiuni contravenționale în sumă de 8,0 mii lei.
De menționat că în ambele cazuri de desfășurare a activităților fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege, de către organul fiscal au fost sigilate încăperile, fiind stopată activitatea frauduloasă a persoanelor respective.
Vă mai informăm, stimați contribuabili, că Serviciul Fiscal de Stat nu urmărește scopul sancționării, ci instituirea unui cadru unitar al relațiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri și cetățeni, bazat pe încrederea și susținerea reciprocă, ceea ce va condiționa reducerea considerabilă a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și, respectiv, a numărului sancțiunilor aplicate agenților economici.
via |
