Şedinţă în teritoriu a conducerii CNAM

17 Ian, 2020

Un atelier de lucru cu tematica „Creşterea satisfacţiei persoanelor asigurate faţă de sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală” a avut loc joi, 16 ianuarie, la Bălţi, în incinta Agenţiei teritoriale Nord a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. La întrunire au participat conducerea CNAM, şefii unor subdiviziuni ale aparatului central şi angajaţi ai AT Nord.

În deschiderea întrunirii, directorul general al CNAM, Angela Belobrov, a menţionat că scopul acestei acţiuni constă în menţinerea şi fortificarea în cadrul CNAM a unui dialog permanent, care să contribuie la dezvoltarea şi ajustarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la aşteptările beneficiarilor.

„Suntem responsabili de protecţia financiară a persoanelor asigurate şi datoria noastră e să asigurăm funcţionalitatea, continuitatea şi îmbunătăţirea sistemului de asigurare medicală obligatorie. Avem sarcina de a ajusta anumite elemente ale sistemului la noile realităţi, deoarece asistăm la multe schimbări în societate – schimbări tehnologice, migrația, îmbătrânirea populației. Aşteptările beneficiarilor sunt înalte şi trebuie să le răspundem, să fim în pas cu timpul”, a specificat Angela Belobrov.

La întrunire au fost puse în discuţie aspecte privind diversificarea metodelor de lucru cu cetăţenii în vederea încadrării în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, modificările preconizate a fi operate în anul 2020 în cadrul normativ ce ţine de medicamentele compensate.De asemenea, au fost prezentate rezultatele evaluărilor efectuate anul trecut la prestatorii de servicii medicale contractaţi de CNAM şi aflaţi în teritoriul arondat agenţiei.

Participanţii la atelier s-au referit şi la unele măsuri de eficientizare a activităţii AT Nord a CNAM în activitatea cu beneficiari. În acest context, s-a menţionat necesitatea de a intensifica în zonele rurale acţiunile de informare a populaţiei cu privire la serviciile medicale acoperite de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, drepturile şi obligaţiile beneficiarilor, accesul la medicamente compensate, achitarea primei de asigurare în sumă fixă cu reduceri în primele trei luni ale anului etc.

Totodată, conducerea CNAM a manifestat deschidere spre îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor AT Nord.

Atelierul desfăşurat la AT Nord a CNAM a fost primul din şirul şedinţelor de lucru ce urmează a fi organizate pe parcursul anului în incinta agenţiilor teritoriale ale companiei.