Şedinţa festivă 11 ani de la înfiinţarea CNAM

20 Sep, 2012

Aniversarea a 11-a a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină este marcată astăzi, 20 septembrie, în cadrul Şedinţei festive la care sunt invitaţi manageri ai instituţiilor medico-sanitare, reprezentanţi ai Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, Biroului European al OMS, Băncii Mondiale, societăţii civile şi mass-media.

Este un eveniment devenit tradiţional în ultimii trei ani pentru sistemul de finanţare în sănătate şi are ca scop raportarea activităţii într-un format deschis şi transparent.
La actuala Şedinţă festivă vor fi abordate rezultatele activităţii din perioada 2011 – 2012, primele 6 luni, precum şi noile viziuni strategice în dezvoltarea instituţională şi de sector.
Subiectele care vor face agenda evenimentului ţin de: extinderea volumului de medicamente compensate, iniţierea proceselor de schimbare a tehnicilor de contractare bazate pe performanţă (DRG), primele screening-uri de cancer uterin şi mamar, includerea în sistemul AOAM a cetăţenilor domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului, suportul internaţional pentru sistemului AOAM.
Invitaţii speciali ai Şedinţei festive vor fi Vlad Filat - Prim-ministrul Republicii Moldova, Andrei Usatîi - Ministrul Sănătăţi, Liliana Palihovici - vicepreşedintele Parlamentului, Jarno Habicht – şeful Biroului European al OMS în Republica Moldova.