Două oferte au fost prezentate la concursul repetat de selectare a proiectelor de prevenire a riscurilor de îmbolnăvire cauzate de consumul de alcool și produse noi de tutun, desfăşurat în perioada 31 iulie – 17 august.
Dosarele au fost deschise vineri, 18 august, la şedinţa Comisiei specializate de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Astfel, Asociația Obștească „Aripi de Viață” a depus un proiect destinat beneficiarilor din raioanele Edineț, Drochia și Briceni, iar Centrul de Sănătate Călărași și CS Strășeni au înaintat un proiect ce va acoperi raioanele cu același nume.
În cadrul ședinței, membrii comisiei au admis cele două oferte pentru următoarea etapă, cea de evaluare.
Conform condiţiilor concursului, cuantumul total al mijloacelor financiare pentru proiectele de profilaxie și prevenire a riscurilor de îmbolnăvire cauzate de consumul produselor noi de tutun și alcool constituie două milioane lei.
Solicitanţi ai finanţării au putut fi instituţiile, asociaţiile, fundaţiile non-profit înregistrate în Republica Moldova.
