Totodată, s-au îmbunătățit și indicatorii impozitelor/taxelor, astfel ca, anterior Moldova se afla pe poziția 116 din 189, actualmente, această poziție crescînd pînă la 95 (+21), o depășire mai mult decît îmbucurătoare, dat fiind aportul Serviciului Fiscal în atingerea performaței respective.
La acest compartiment, în spatele Moldovei s-au regăsit așa tări ca Armenia (103), Belarus (133), Brazilia (159), Ungaria (124), Italia (138), China (120), Polonia (113), România (134), Ucraina (164), Japonia (140)
După principalii indicatori incluși în domeniul impunerii fiscale, situația se conturează astfel:
| Indicatori | 2014 | 2013 | 2012 |
| Numărul de plăți | 31 | 48 | 48 |
| Timpul utlizat (ore) | 181 | 220 | 228 |
| Imp. pe venit (% din venit) | 9,6 | 0,0 | - |
| Imp. și rețineri din salariu (% din venit) | 30,6 | 30,6 | - |
| Alte impozite/taxe (% din venit) | 0,2 | 0,2 | - |
| Cota totală de impunere (% din venit) | 40,4 | 30,8 | 30,8 |
În consecință, în pofida rezultatelor îmbucurătoare și avansării în clasament care, dincolo de orice atitudine subiectivă, este un instrument foarte important de măsurare a performanței economice a unei țări, dar și un mecanism de aliniere la înaltele standarde atinse de economiile de excelență, Serviciul Fiscal de Stat continuă acţiunile de reformare fiscală întru satisfacerea necesităților contribuabililor și crearea unui climat de afaceri propice dezvoltării durabile și sănătoase a mediului de afaceri.
