Consiliul de administrație al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină s-a întrunit vineri, 27 decembrie, în ultima ședință din acest an.
În cadrul ședinței, membrii Consiliului de administrație au aprobat devizul de venituri şi cheltuieli a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pentru anul 2020.
Devizul de venituri şi cheltuieli a FAOAM pentru anul viitor a fost elaborat în baza Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020. Astfel, acestea prevăd atât venituri cât şi cheltuieli în valoare de peste 8 mlrd 383 mln lei. În comparaţie cu suma aprobată pentru 2019, este prognozată majorarea veniturilor cu 14,4% şi a cheltuielilor cu 11,4%.
Cea mai mare parte a cheltuielilor, în jur de 8 miliarde 226 de milioane de lei (98,1% din veniturile planificate ale FAOAM) revin fondului pentru achitarea serviciilor medicale curente (fondul de bază). Banii vor fi utilizati pentru acoperirea cheltuielilor necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Cheltuielile fondului măsurilor de profilaxie sunt în mărime de 40 de milioane de lei, iar a celui de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale – 20 de milioane. Zece milioane de lei reprezintă cheltuielile planificate pentru fondul de rezervă și peste 87 de milioane - pentru fondul de administrare a sistemului AOAM.
În cadrul aceleași ședințe au fost aprobate și modificări la devizul de venituri şi cheltuieli a FAOAM pentru anul 2019, în limita plafoanelor de cheltuieli aprobate.
