A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: HTTP_ACCEPT_LANGUAGE

Filename: controllers/Pages.php

Line Number: 53

Backtrace:

File: /home/contabi1/public_html/index.php
Line: 315
Function: require_once

Concurs repetat de selectare a proiectelor privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile

Concurs repetat de selectare a proiectelor privind reducerea riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile

26 Aug, 2021

Comisia specializată de selectare şi evaluare a proiectelor finanţate din mijloacele fondului măsurilor de profilaxie anunţă desfăşurarea repetată a concursului de selectare a proiectelor de reducere a riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile.

Motivul care a stat la baza desfășurării repetate a acestuia este ca dosarele prezentate la concursul organizat în perioada 7-13 iulie 2021 nu au întrunit condiţiile de eligibilitate prevăzute de regulamentul concursului.

Astfel, selectarea proiectelor sus-menţionate va fi realizată în conformitate cu priorităţile de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie, aprobate de Consiliul coordonator pentru stabilirea priorităţilor de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM pentru activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire finanţate în bază de proiecte şi cu criteriile de selectare prevăzute în Regulamentul cu privire la modalitatea de finanţare din fondul măsurilor de profilaxie în bază de proiecte a activităţilor de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire, aprobat prin Ordinul comun nr.286/154-A din 11.04.2017 al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi CNAM.

Una din priorităţile de finanţare aprobate în anul 2021 de către Consiliul coordonator pentru stabilirea priorităţilor de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM pentru activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire finanţate în bază de proiecte este:
- implementarea proiectelor de reducere a riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile.

Obiectivele proiectelor:
- creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a consumatorilor de droguri injectabile (CDI);
- asigurarea accesului la serviciile de reducere a riscurilor condiţionate de consumul de droguri injectabile în trei regiuni ale ţării, şi anume:
• regiunea Nord a unui număr de 1385 beneficiari;
• regiunea Centru a unui număr de 1305 beneficiari;
• regiunea Sud a unui număr de 670 beneficiari.

Indicator de bază al proiectelor:
Numărul CDI acoperiţi cu servicii de prevenire în cadrul programelor de reducere a riscurilor

Impactul scontat al proiectelor:
• Identificarea consumatorilor de droguri injectabile şi facilitarea accesului la serviciile de asistenţă medicală;
• Sensibilizarea, informarea, educarea consumatorilor de droguri injectabile, precum şi adoptarea de către aceste persoane a unui comportament inofensiv.

Specificaţiile serviciilor de prevenire în cadrul proiectelor:
1. Oferirea consilierii pe următoarele componente:
- iniţierea la tratamentul antidrog pentru persoanele CDI;
- prevenirea şi profilaxia supradozelor;
- profilaxia preexpunere şi postexpunere la HIV.
2. Elaborarea şi distribuirea de materiale informative şi educative;
3. Referire/acompaniere medicală.

Perioada implementării proiectelor: 15 septembrie 2021 – 31 decembrie 2021.

Cuantumul total al mijloacelor financiare pentru proiectele de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire constituie 1 milion lei, prevăzuţi pentru finanţarea a 3 proiecte pentru regiunile ţării: Nord – 410 mii lei, Centru – 390 mii lei, Sud – 200 mii lei.

Perioada desfăşurării concursului (depunerea dosarelor): 26 august 2021 (ora 10:00) – 06 septembrie 2021 (ora 17:00). Propunerile de proiect şi documentele aferente vor fi prezentate în plic sigilat la Serviciul secretariat şi la Serviciul profilaxie din cadrul Direcţiei asigurări în sănătate a CNAM (mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46). Dosarul va fi însoţit de o scrisoare care va conţine denumirea proiectului şi organizaţia/instituţia care îl depune.

Data, ora şi locul deschiderii plicurilor: 07 septembrie 2021, ora 09:00, sediul CNAM: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46.

Condiţiile de participare la concurs:
a) solicitant al finanţării poate fi: instituţie/asociaţie/fundaţie non-profit înregistrată în RM;
b) în cazul când doi sau mai mulţi solicitanţi vor avea acelaşi punctaj acumulat, prioritate se va acorda celui care are personal cu experienţă mai vastă în implementarea proiectelor identice de reducere a riscurilor care vizează consumatorii de droguri injectabile;
c) solicitantul finanţării poate depune atât propuneri de proiecte individuale, cât şi proiecte elaborate în colaborare cu mai mulţi parteneri (se va anexa acordul (contractul) de colaborare).

Conţinutul dosarului pentru solicitare de finanţare:
a) formularul (solicitarea) de înaintare a propunerilor de proiect, conform anexei nr.1;
b) proiectul, conform anexei nr.2;
c) bugetul de venituri şi cheltuieli al proiectului, inclusiv nota informativă, conform anexei nr.3;
d) datele privind solicitantul;
e) copia actului de constituire a solicitantului;
f) copia certificatului de înregistrare a solicitantului;
g) Curriculum Vitae al directorului de proiect;
h) copiile ultimelor 3 rapoarte financiare anuale, depuse la organele competente;
i) certificatul privind lipsa datoriilor faţă de bugetul public naţional, emis de Serviciul Fiscal de Stat (cu termen valabil, în original);
j) certificat privind starea contului bancar (conturile bancare să nu fie blocate);
k) declaraţia pe propria răspundere privind lipsa obligaţiilor restante faţă de alte persoane fizice sau juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite;
l) descrierea succintă a proiectelor implementate în ultimele 12 luni şi, în special, cele din domeniul sănătăţii.

Toate documentele depuse trebuie numerotate şi legate într-un singur dosar de plastic A4 cu şină, astfel încât să nu permită detaşarea şi/sau înlocuirea acestora, specificând numărul total de pagini în solicitarea participării la concurs. Documentele din dosar vor fi prezentate în limba de stat. Pe documentele prezentate în copii va fi aplicată menţiunea „conform cu originalul”, vor fi semnate şi ştampilate de solicitant.

Criteriile de acordare a finanţării:
• Corespunderea proiectului cu priorităţile de finanţare din fondul măsurilor de profilaxie stabilite de către Consiliul coordonator pentru stabilirea priorităţilor de utilizare a mijloacelor financiare din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină pentru activităţi de profilaxie şi prevenire a riscurilor de îmbolnăvire finanţate în bază de proiecte
• Actualitatea şi importanţa proiectului, fundamentarea obiectivelor şi încadrarea în acţiunile documentelor de politici în domeniul sănătăţii
• Capacitatea solicitantului de a realiza proiectul
• Buget argumentat pe categorii de cheltuieli, cu indicarea măsurilor, costurilor şi numărului de beneficiari. Nu se acceptă procurarea de mijloace fixe
• Calitatea mecanismului de evidenţă, monitorizare a activităţilor, evaluare şi raportare a rezultatelor
• Impactul proiectului

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Angela Cojocaru, tel.: (022) 780 232, e-mail: angela.cojocaru@cnam.gov.md.

Mai jos puteţi accesa/descărca anexele relevante la acest anunţ:
Anexa nr.1 Formularul (solicitarea) de înaintare a propunerii de proiect (localitatea/localitățile în care se planifică a fi derulat proiectul, scopul și obiectivele proiectului, grupul-țintă, estimarea costurilor)
Anexa nr.2 Proiectul
Anexa nr.3 Bugetul proiectului
Anexa nr.4 Grila de evaluare a proiectului