Astăzi a fost inaugurată cea de-a XVIII-a ediţie a Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, care are loc în perioada 30 ianuarie - 3 februarie 2019, la CIE „Moldexpo”, mun. Chişinău. La expoziţie participă şi Casa Naţională de Asigurări Sociale.
În prima zi a expoziţiei la standul CNAS au fost consultate mai bine de 50 de persoane în probleme ce ţin de stabilirea şi calcularea pensiei, evidenţa individuală a contribuţiilor, serviciile electronice prestate de Casa Națională, precum şi modul cum poate fi obţinută o pensie în Italia.
Dacă aveţi întrebări privind stabilirea unei prestaţii sociale, Vă aşteptăm timp de încă patru zile la standul expoziţional al CNAS în Pavilionul III al CIE „Moldexpo”.
Direcţia comunicare şi mass-media
