Pentru implementarea unor metode inovative în activitate, angajații Casei Naționale de Asigurări Sociale au participat, în perioadele 03-04 octombrie și 10-11 octombrie, la un curs de instruire practic-interactiv cu tematica „Agile pentru organizații guvernamentale”, susținut de compania română „Colors in projects”. În cadrul cursului au fost prezentate, prin exemple practice, valorile și principiile metodologiei Agile, precum și modul în care ele pot fi aplicate în activitatea autorității de zi cu zi.
Astfel, angajații CNAS au fost familiarizați cu bunele practici și avantajele utilizării metodelor noi de gestionare a proiectelor agile, precum și a activităților din cadrul autorității, pentru a trece la un mod de lucru flexibil, pentru a facilita și reorganiza procesele de activitate, și implicit de a simplifica interacțiunea cu cetățenii.
