CNAM sprijină acţiunile de combatere a hepatitei

28 Iul, 2021

Ziua mondială de combatere a hepatitei, marcată în acest an cu genericul „Hepatita nu poate aştepta”, reiterează urgentarea eforturilor necesare pentru eliminarea până în 2030 a hepatitei şi necesitatea menţinerii serviciilor de vaccinare, testare şi tratament al hepatitelor, inclusiv în timpul pandemiei de COVID–19.

Diagnosticarea la timp a hepatitei permite ca ratele de tratament să crească, iar cele de infectare să scadă. Depistarea timpurie a infecţiei cu virusul B sau C şi începerea tratamentului poate opri progresia sau duce chiar la vindecarea bolii.

Eliminarea hepatitelor cronice este posibilă datorită disponibilităţii vaccinului pentru hepatita de tip B şi a medicamentelor pentru aceste afecţiuni. Hepatita cronică de tip C este, în prezent, o boală curabilă.

Serviciile de prevenire, diagnosticare şi tratament al hepatitei în Republica Moldova sunt finanţate prin intermediul Programului naţional de combatere a hepatitelor virale, precum şi din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală acoperă investigaţii de înaltă performanţă la hepatite cronice virale şi ciroze hepatice B, C, D, în scopul iniţierii şi efectuării tratamentului antiviral.

Persoanele asigurate care iniţiază şi urmează tratamentul antiviral pot efectua gratuit investigaţiile de înaltă performanţă în cadrul a 11 instituţii medico-sanitare, contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Pentru efectuarea acestora, persoana se adresează la una dintre instituţiile medico-sanitare sus-menţionate cu bilet de trimitere de la medicul infecţionist.

Pentru anul curent, compania a încheiat contracte în sumă de aproape 13 milioane de lei cu cei 11 prestatori de servicii medicale de înaltă performanţă, care oferă investigaţiile respective.

La nivelul asistenţei medicale primare, CNAM finanţează un şir de servicii acordate de medicul de familie împreună cu echipa sa.

Bolnavii de hepatită și ciroză hepatică beneficiază şi de medicamente compensate (acidum ursodeoxycholicum, silymarinum, propranololum, furosemidum). În 2020, aproape 20 de mii de persoane cu hepatită și ciroză hepatică au primit medicamente compensate în valoare de circa 15 milioane de lei.

În cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, din fondurile AOAM sunt acoperite consultaţia medicilor specialişti infecţionişti cu prescrierea în scop de diagnostic a investigaţiilor de laborator şi instrumentale, a tratamentului.

În cazul spitalizării, CNAM achită cheltuielile pentru cazurile tratate.

Îndemnăm populaţia să atragă atenţia asupra riscului şi consecinţelor hepatitei, care este una dintre cele mai răspândite maladii infecţioase şi continuă să facă victime omeneşti.