CNAM preia din experienţa colegilor din Estonia

06 Oct, 2014

Mai mulţi angajaţi ai Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină participă, în zilele de 6 şi 7 octombrie, la un seminar de instruire, susţinut de experţi din Estonia.

În acest scop, la Chişinău, se află o delegaţie a Fondului de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa), din componenţa căreia fac parte Tanel Ross, preşedintele Consiliului de administraţie al Eesti Haigekassa, Kuldar Kuremaa, membru al Consiliului de administraţie, Ado Viik, directorul Agenţiei teritoriale Harju, Raimo Laus, şeful Direcţiei IT, Tiina Sats, specialist principal, şi Kadri Eisenschmidt, asistent în Direcţia relaţii internaţionale.

Programul seminarului include următoarele subiecte: managementul contractelor şi auditul extern, formarea preţurilor la serviciile de sănătate, soluţionarea problemelor organizaţionale prin intermediul tehnologiilor informaţionale.

Astfel de seminare sunt desfăşurate cu regularitate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Eesti Haigekassa cu scopul de a consolida sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală din Moldova şi a creşte calificarea profesională a angajaţilor.

Instruirile sunt organizate în cadrul proiectului "Suport logistic privind dezvoltarea Sistemului de Asigurare Obligatorie de Asistenţă Medicală în Republica Moldova", care este desfăşurat în ţara noastră în perioada anilor 2013-2015, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe din Estonia şi al Eesti Haigekassa.