CNAM, gazda unui schimb de experienţă cu specialişti în domeniul controlului intern din patru state

19 Mar, 2015

O delegaţie formată din reprezentanţi ai ministerelor de finanţe din Rusia, Ucraina, Armenia şi Azerbaidjan a efectuat o vizită la Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM), pentru a se familiariza cu sistemul de management financiar şi control, precum şi cu auditul intern al companiei. Oaspeţii s-au arătat interesaţi de experienţa acumulată de CNAM în procesul de aplicare în practică a standardelor naţionale de control intern.

Reprezentanţii CNAM au făcut o prezentare amplă a sistemului de management financiar şi control, care este aplicat de companie. Discuţiile au vizat, în special, funcţionarea noii structuri administrative a CNAM, procesele descrise de instruire şi evaluare a performanţelor individuale şi colective ale angajaţilor, standardele etice ş.a.

Vicedirectorul general al companiei, Diana Grosu-Axenti, a menţionat că CNAM și-a modificat structura la sfârşitul anului 2013, pentru a asigura atingerea obiectivelor şi realizarea acţiunilor Strategiei de dezvoltare instituţională. „În acest sens, au fost introduse funcţia, structura şi atribuţiile noii Direcţii relaţii cu beneficiarii, aprobate regulamentele subdiviziunilor aparatului central al CNAM, statutele agenţiilor teritoriale şi fişele de post. Totodată, trimestrial, este elaborat registrul riscurilor”.

În cadrul întrevederii a fost prezentată şi experienţa auditului intern, în special în elaborarea planului strategic, a programului de îmbunătăţire a calităţii. Drept exemplu practic a fost adusă misiunea de audit efectuată în comun cu expertul olandez Manfred van Kesteren.

Şeful Direcţiei privind controlul financiar public intern şi achiziţii publice din cadrul Ministerului Finanţelor din Armenia, Sergey Shahnazaryan, a precizat că acest schimb de experienţă îi va ajuta să analizeze propriul drum parcurs în implementarea sistemului de management financiar şi control. „Mai mult ca atât, avem oportunitatea de a compara metodele aplicate în statele din care vin experţii. Deşi ne ghidăm de aceleaşi standarde internaţionale, suntem interesaţi de relaţia existentă în fiecare ţară între Curtea de Conturi, Inspecţia financiară şi echipa de audit intern”, a subliniat Sergey Shahnazaryan.

Menţionăm că pe parcursul celor 13 ani de la înfiinţare, CNAM a preluat cele mai bune practici europene atât în ceea ce priveşte dezvoltarea instituţională, cât şi a sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, iar în prezent serveşte drept exemplu şi pentru alte ţări din regiune.