Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) dezminte acuzaţiile denigratoare şi nefondate la adresa instituţiei şi conducerii, lansate repetat de portalul “Sănătate Info” şi preluate de unele instituţii mass-media, cu privire la depozitele bancare plasate de instituţie în mai multe bănci comerciale. Acuzaţiile sunt lipsite de temei şi reprezintă o tentativă de lezare a imaginii CNAM.
Activitatea CNAM şi a conducerii companiei nu are nicio legătură cu declanşarea, la începutul anului 2015, a crizei medicamentelor sau cu datoriile spitalelor, aşa cum se menţionează într-un material al portalului, din data de 27.01.2016. Compania a avut întotdeauna solduri suficiente la sfârşitul fiecărui an pentru achitarea serviciilor medicale, onorându-şi la timp şi integral condiţiile contractuale cu instituţiile medico-sanitare.
Sursele financiare plasate de companie ca depozite bancare în mai multe bănci comerciale în perioada 2010-2014 au fost din soldul fondului de rezervă şi din cel de profilaxie al AOAM. Veniturile suplimentare din dobânzi au constituit aproape 89 milioane lei. Banii au fost distribuiţi în proporţie de peste 94% în fondul de bază pentru achitarea serviciilor medicale, conform cotelor stipulate în Regulamentul cu privire la modul de constituire şi administrare a FAOAM, aprobat prin HG nr.594 din 14.05.2002.
CNAM atrage atenţia şi asupra faptului că retragerea surselor financiare din depozite a fost iniţiată de instituţie în anul 2013 şi a continuat pe parcursul lui 2014, iar în ianuarie 2015 banii au fost returnaţi în contul companiei, fapt reflectat în raportul de audit din anul 2015 al Curţii de Conturi.
În acelaşi timp, afirmaţia portalului că CNAM continua să ţină intenţionat resursele financiare, cu riscul pierderii lor, în una din cele trei bănci - Unibank, Banca Socială şi Banca de Economii, este eronată. Ţinem să subliniem că deschiderea conturilor de depozit în bănci şi plasarea banilor se face cu autorizaţia Ministerului Finanţelor. CNAM, la fel ca şi alţi depunători, printre care instituţii de stat, persoane juridice şi fizice, nu a fost informată de către organele competente despre situaţia financiară a celor trei bănci, până la instituirea de către Banca Naţională, la sfârşitul anului 2014, a administrării speciale a acestor bănci. Mai mult ca atât, conform unui rating al performanţei bancare, realizat de “Expert Grup” în noiembrie 2011, Unibank s-a aflat pe locul patru, iar Banca de Economii - pe locul şapte, într-un clasament de 15 bănci. Menţionăm că până în octombrie 2015, toate conturile de trezorerie ale statului au fost plasate la Banca de Economii.
În rapoartele de audit din anii 2014 şi 2015 ale Curţii de Conturi nu s-au făcut recomandări pentru conducerea CNAM privind pericolul de pierdere a banilor publici prin plasarea depozitelor la Unibank. În Raportul auditului asupra Raportului Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală în exerciţiul bugetar 2013 Curtea a subliniat impactul pozitiv al încasărilor provenite din dobânzi asupra creşterii FAOAM.
CNAM este deschisă pentru informare şi comunicare cu mass-media şi regretă apariţia materialelor care nu sunt bazate pe informaţii veridice şi realizate dintr-o singură sursă.
