CNAM a procurat vaccinuri contra hepatitei B

09 Oct, 2014

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a cumpărat 155 700 de doze de vaccin recombinat pentru profilaxia hepatitei virale B la adulţi. În acest scop, din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM au fost alocaţi 2 mln 186 mii lei.

Vaccinurile contra hepatitei virale B au fost repartizate de Centrul Naţional de Sănătate Publică celor 44 de centre teritoriale de sănătate publică din ţară, care, la rândul lor, le distribuie instituţiilor medicale primare.

Astfel, în perioada octombrie-decembrie, vor fi imunizate aproximativ 52 mii de persoane, câte trei doze pentru fiecare adult din grupurile cu risc sporit de infectare. Este vorba despre persoanele care ar putea contracta boala pe cale sexuală, habituală, prin leziuni ale pielii şi mucoaselor etc.

Vaccinul recombinat pentru profilaxia hepatitei virale B este produs prin tehnici de biologie moleculară. Acesta a fost importat din India, corespunde cerinţelor regulamentului pentru substanţele biologice şi este prevăzut pentru vaccinarea persoanelor adulte.

În Republica Moldova sunt înregistraţi peste 40 mii de bolnavi de hepatite cronice, iar în 2013 au fost depistate 1726 de cazuri noi, în special în rândul adulţilor, arată datele Centrului Naţional de Sănătate Publică. Infectarea cu hepatita virală B are loc preponderent pe cale sexuală, prin transfuzia sângelui sau a derivatelor de sânge infectate, utilizarea instrumentelor medicale contaminate.

Conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, anual în lume decedează de hepatita virală B cca 600 mii de persoane.