Aproximativ 11 milioane de lei au fost transferați de Compania Națională de Asigurări în Medicină pentru salariile pe ianuarie ale medicilor rezidenți. Această sumă include și suplimentul la salariu în cazul celor implicați în lupta contra infecției COVID-19.
CNAM recepţionează lunar de la instituțiile medico-sanitare rapoartele privind remunerarea medicilor rezidenți. Transferul mijloacelor financiare este efectuat după recepționarea, verificarea rapoartelor și facturilor de la instituțiile medico-sanitare.
Volumul total al mijloacelor financiare transferate în anul 2021 pentru lefurile medicilor rezidenți este de peste 132 de milioane de lei.
