CNAM a efectuat plăţile în avans pentru luna octombrie

05 Oct, 2017

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat miercuri, 4 octombrie, instituţiilor medicale plăţile în avans pentru luna curentă. Volumul acestora constituie 357 de milioane 656 mii de lei.

Plăţile în avans sunt efectuate pentru a facilita acordarea continuă a asistenţei medicale populaţiei asigurate, în volumul şi de calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Conform contractelor încheiate de CNAM cu instituţiile medico-sanitare, compania efectuează până pe data de 15 a fiecărei luni, în limita mijloacelor financiare disponibile, plăţi în avans în mărime de până la 80% din suma planificată pentru luna respectivă.