Conducerea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină a semnat recent cu nouă furnizori contractele de livrare către prestatorii de servicii farmaceutice a analogilor de insulină și dispozitivelor medicale aprobate spre compensare. Din cei nouă furnizori, șase vor pune la dispoziția farmaciilor dispozitive medicale, iar trei – analogi de insulină.
Încheierea contractelor respective a fost precedată de mai multe runde de negocieri privind prețul pentru analogii de insulină și dispozitivele medicale compensate, cantitatea estimativă care ar putea fi livrată pe perioada de derulare a contractului.
Procedura de negociere s-a încheiat cu semnarea de către furnizori a procesului-verbal final și a garanției de preț negociat, prin care se asigură aplicarea prețului convenit pentru medicamentele și dispozitivele medicale compensate.
Potrivit contractelor semnate, furnizorii sunt obligați să asigure disponibilitatea produselor în stoc şi livrarea acestora către prestatorii de servicii farmaceutice contractaţi de CNAM, precum și să garanteze calitatea produselor.
Ion Dodon, directorul general al CNAM, a subliniat în context importanța respectării prevederilor contractuale. „Achiziționarea medicamentelor și dispozitivelor medicale prin aplicarea mecanismului de negociere și contractarea directă a furnizorilor va permite asigurarea unui acces mai larg al pacienților la aceste produse. În același timp, negocierea prețurilor va genera economii ale fondurilor AOAM, care urmează a fi redirecționate spre completarea listei cu noi produse, precum și va reduce cheltuielile de buzunar ale pacienților”, a specificat Ion Dodon.
La rândul lor, furnizorii au menționat că vor asigura prezența produselor pe piață, mai ales că noul mecanism va permite livrarea continuă a medicamentelor și dispozitivelor medicale în farmacii. Ei s-au arătat deschiși spre colaborare, menționând că beneficiile acestei inițiative urmează să fie resimțite de pacienți în scurt timp.
În baza rețetei, beneficiarii vor putea ridica direct de la farmacie analogii și dispozitivele medicale compensate. Analogii de insulină vor fi oferiți gratuit. Totodată, una dintre denumirile comerciale de dispozitive medicale va fi compensată integral, iar celelalte – parțial, în funcție de alegerea făcută de beneficiar.
Contractele încheiate de CNAM cu furnizorii de dispozitive medicale compensate au fost publicate pe site-ul companiei și le puteți accesa aici. Farmaciile vor achiziționa produsele respective de la furnizorii contractați de CNAM și vor asigura sortimentul acestora conform listelor aprobate spre compensare.
