Aspecte de colaborare între CNAM și Serviciul de Sănătate din Ucraina

29 Iul, 2022

Directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a avut joi, 28 iulie, o întrevedere în regim online cu echipa Serviciului Național de Sănătate din Ucraina, condus de Natalia Husak, pentru a discuta aspecte de colaborare între cele două instituții.

Doamna Natalia Husak a făcut o prezentare despre organizarea și funcționarea sistemului de finanțare în sănătate din țara vecină, iar Ion Dodon a prezentat particularitățile sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală din Republica Moldova.

Șefa Serviciului Național de sănătate din Ucriana, a menționat că din cauza războiului, în ultimile cinci luni instituția pe care o conduce se confruntă cu mai multe provocări legate de sănătatea publică, iar în prezent este în proces de revizuire a pachetului de servicii medicale prin includerea de asistență medicală destinată celor care au suferit din cauza războiului, în special servicii chirurgicale, de asistență psihologică etc.

Directorul general al CNAM s-a referit inclusiv la serviciile medicale pentru persoanele refugiate din Ucraina, precizând că acestea beneficiază gratuit de asistența medicală urgentă, în caz de COVID-19, precum și de servicii de sănătate a reproducerii, de dializă, asistență medicală copiilor, în urma unor acorduri încheiate între CNAM și UNFPA, UNICEF, IOM.
“Suntem alături de poporul ucrainean în această perioadă. În aspirațiile noastre de aderare la Uniunea Europeană, este necesar să ne sincronizăm și să facem un schimb de experiență și de informații pentru organizarea cât mai bună a activității noastre, în domeniul de finanțare a sistemului de sănătate”, a spus Ion Dodon.

De asemenea, în cadrul ședinței au fost abordate mai multe subiecte și efectuat un schimb de opinii cu privire la procurarea serviciilor medicale, contractarea prestatorilor, compensarea medicamentelor și dispozitivelor medicale etc.