Mersul realizării acțiunilor preconizate și prioritățile de finanțare a activităților comune pentru următorii ani în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” au fost discutate marți, 12 septembrie, în cadrul întrevederii directorului general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, cu experta în sănătate publică din Elveția Monika Christofori-Khadka.
Experta se află la Chișinău pentru a acorda suport în planificarea acțiunilor proiectului pentru anii 2024–2027.
Reprezentantul Crucii Roșii din Elveția în Republica Moldova, Viorel Gorceag, a reiterat că în procesul de planificare a acțiunilor pentru următorii trei ani este important de a cunoaște prioritățile CNAM pentru perioada următoare în contextul abordării responsabilizării sociale.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, s-a referit la activitățile realizate cu succes până în prezent și la cele în curs de implementare în comun și cu sprijinul proiectului menționat pentru responsabilizarea cetățenilor și îmbunătățirea serviciilor medicale acordate populației. El a menționat campania de comunicare pentru combaterea plăților informale achitate de pacienți, realizată în comun cu Ministerul Sănătății și Centrul Național Anticorupție, elaborarea strategiei de comunicare a CNAM, instruirea angajaților companiei în managementul conflictelor și comunicare externă etc.
„În perioada următoare ne dorim să realizăm acțiuni intense pentru atragerea mai multor persoane în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală, întrucât o bună parte a populației nu are încă statut de asigurat. Va fi nevoie de o comunicare mai largă atât cu populația, cât și cu prestatorii de servicii medicale despre drepturile și obligațiile persoanelor asigurate, precum și despre activitățile realizate de Ministerul Sănătății și CNAM pentru a spori accesul la servicii medicale. Totodată, punem accent pe asigurarea transparenței activităților CNAM și atragerea societății civile în procesul de luare a deciziilor”, a mai spus Ion Dodon.
Proiectul „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” este implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO CASMED, AO HOMECARE și finanțat de Guvernul Elveției. Unul dintre obiectivele proiectului este sprijinirea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în utilizarea mecanismelor de responsabilizare socială.
