Comisia specializată de selectare şi evaluare a proiectelor investiţionale finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale (în continuare fondul de dezvoltare), instituită prin Ordinul nr. 45-A din 24.02.2020 al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), anunţă lansarea concursului de selectare a proiectelor investiţionale finanţate din fondul de dezvoltare.
La concurs pot participa instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, care depun proiecte investiţionale întru realizarea obiectivelor și priorităţilor de finanţare stabilite de către Consiliul coordonator pentru elaborarea și implementarea mecanismelor de planificare a mijloacelor din fondul de dezvoltare al CNAM.
Priorităţile de finanţare din mijloacele fondului de dezvoltare pentru anul 2020 sunt:
• consolidarea asistenţei medicale spitaliceşti;
• fortificarea asistenţei medicale primare;
• dezvoltarea asistenţei medicale urgente prespitaliceşti.
Suma mijloacelor financiare preconizate pentru finanţarea proiectelor investiţionale în anul 2020 constituie 20 de milioane de lei.
Cuantumul maxim de mijloace financiare alocate din fondul de dezvoltare pentru un proiect constituie 2 milioane de lei.
Participanţii pot prezenta la concurs un singur proiect investiţional.
Perioada colectării dosarelor pentru participare la concurs: 27.02.2020-10.03.2020.
Reguli de prezentare la concurs a proiectelor investiționale:
Dosarele proiectelor investiţionale vor fi depuse la Comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor investiţionale în plicuri sigilate. Pe plic trebuie să fie indicate denumirea instituţiei și titlul proiectului investiţional.
Cererea de participare la concurs va fi prezentată în două exemplare, în original. Un exemplar al cererii va fi inclus împreună cu documentele proiectului în plicul sigilat. Al doilea exemplar va fi înregistrat de către secretarul Comisiei în registrul cererilor de participare la concurs, fiind returnat ulterior participantului, cu consemnarea numărului și datei de înregistrare.
Dosarul proiectului investiţional inclus în plicul sigilat va cuprinde:
1. Cererea de participare la concurs, conform modelului aprobat prin Ordinul comun al Ministerului Sănătății și CNAM nr. 729/495-A din 22.09.2016;
2. Proiectul investiţional, care va conţine în mod obligatoriu:
a) informaţii generale privind proiectul (situaţia actuală, descrierea investiţiei, date tehnice ale investiţiei, durata de realizare şi etapele principale, relevanţa faţă de documentele de politici guvernamentale şi sectoriale, argumentarea faptului că proiectul se încadrează în direcţiile prioritare stabilite în documentele de politici ale sistemului de sănătate, beneficii sociale aşteptate, impactul de mediu);
b) planul de finanţare (costurile estimative ale investiţiei, eşalonare în funcţie de graficul de realizare, analiza cost-beneficiu şi cost-eficienţă, costuri recurente, capacitatea financiară a instituţiei medico-sanitare publice);
c) avize şi acorduri de principiu;
d) piese desenate (planuri generale, de amplasare, speciale);
e) altă informaţie relevantă pentru proiectul propus.
3. Extrasul din Nomenclatorul instituţiilor medico-sanitare publice, aprobat de Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecţiei Sociale (copia);
4. Copia Regulamentului instituţiei medico-sanitare publice, aprobat în modul corespunzător;
5. Copia Contractului de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) pentru anul de gestiune, încheiat cu CNAM;
6. Certificat de la instituţia financiară despre conturile deschise (în original);
7. Acordul scris al potenţialilor cofinanţatori, precum şi condiţiile de obţinere, gestionare şi rambursare a mijloacelor financiare respective în cazul proiectelor finanţate din mai multe surse (în original);
8. Dovadă că instituția nu are datorii la bugetul public naţional, inclusiv la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, emisă de Inspectoratul fiscal teritorial (cu termen valabil, în original), precum și datorii creditoare (soldurile conturilor clasei Datorii) cu termenul de achitare expirat faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări la situaţia din 29 februarie 2020;
9. Copia situaţiilor financiare, pentru ultima perioadă de raportare, prezentate la Biroul Naţional de Statistică;
10. Procură pe numele persoanei autorizate să acţioneze în numele participantului la concurs şi să semneze documente juridice (după caz, în original).
Termenul-limită şi ordinea prezentării documentelor:
Documentele de proiect vor fi prezentate la Comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor investiţionale (mun. Chișinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46, of. 121) până pe 10.03.2020, ora 16:00.
Data, ora şi locul deschiderii plicurilor:
12.03.2020, ora 10:00, CNAM: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, nr. 46, of. 223.
Telefon pentru informaţii şi persoana responsabilă căreia urmează a fi prezentate propunerile de proiect:
Persoana de contact: Diana Frumusache, tel.: 022 780 259, e-mail: diana.frumusache@cnam.gov.md
Accesați mai jos:
Formularul cererii de participare la concurs
Grila de verificare a conformităţii administrative a dosarului și a eligibilităţii solicitantului
Grila de evaluare pe criterii de prioritate
Rezultatele concursului vor fi anunţate pe site-ul CNAM în termen de 14 zile calendaristice din ziua desfășurării concursului (deschiderii plicurilor).
